Mirosul copilăriei mele e legat de mere coapte şi de portocale şi întotdeauna asociez cele două arome cu iernile petrecute la ţară, la Argeş, la mamaia acasă. Locul unde am şi crescut până am mers la şcoală, locul unde ne petreceam vacanţele de iarnă. Erau ierni adevărate, după o toamnă aromată, plină de struguri şi de nuci, de crizanteme furate din grădinile din spatele blocurilor, după teze la română şi matematică şi mari emoţii la chimie(pentru mine), se aşternea treptat gerul, brumă în fiecare dimineaţă şi peisaje mohorâte în apus...pentru ca, în final, să cadă primii fulgi de zăpadă la a căror vedere toţi copiii chiuiau de plăcere, ne băteam în calorifere, ne fluieram pe fereastră, ne strigam din toţi plămânii încât vecinii, oameni mari, care se odihneau după orele de lucru sau înaintea lor, probabil ne adresau cuvinte nu tocmai de laudă. Ce mare lucru, alţi fulgi de zăpadă? Care nici n-o să reziste pentru că e tot cald afară? Dar nouă nu ne păsa de aspectul efemer al primei ninsori, prea mare era bucuria pe care o simţeam. Se apropia şi vacanţa de iarnă, anotimpul bucuriei,cadourilor, dulciurilor, al mirosului proaspăt al bradului de Crăciun.
Cu zeci de bagaje în spate, ajungeam la ţară cu câteva zile înaintea sărbătorilor. Zilele erau întunecoase şi reci, nu erau multe emisiuni pentru noi la televizor, filme , desene sau internet, era doar nerăbdarea noastră în aşteptarea zăpezii. În fiecare dimineaţă primul nostru gând era legat de zăpadă şi imediat săream la fereastră să vedem dacă a nins, dacă zilele şi uliţele satului s-au luminat...şi când ziua mult aşteptată venea(când eram mici, parcă mereu ningea înainte de Crăciun dacă ne rugam cu adevărat, nu-i aşa? ), ne năpădea o veselie aşa de mare încât nimic nu ne mai ţinea în casă. Cu mâinile îngheţate, cu gura până la urechi de bucurie, cu hainele ude fleaşcă pe noi, ne bulgăream până vocea cuiva ne aducea la realitate, ori să aducem apă în casă, ori să ducem vaca la apă în vale. Odată cu venirea serii , intram cu greu în casă şi mâinile noastre reci apucau merele coapte din cuptor să ne încălzim şi să ne bucurăm de un dulce căci mamaia ne ţinea pe cartofi, varză şi o minunată fasolă bătută la care poftesc şi acum până în Ajunul Crăciunului. Cu mere coapte, seminţe de dovleac şi câteodată şi dovleac copt, treceau zilele repejor-repejor până în Ajun, când părinţii noştri veneau de la Vâlcea cu o grămadă de bunătăţi. Petrecerea începea, întâi mama făcea minunatele ei prăjituri cu cremă, din aluat copt pe fundul tăvii şi tot felul de creme, de vanilie, ciocolată, apoi cornuleţe, tort cu multă cremă la care tânjeam cu toţii şi ne potoleam pofta cu un suc atât de acidulat şi de rece că ne clănţăneau dintîi în gură. Fiindcă tot n-aveam voie la dulciuri decât după slujba de la biserică, ne îndopam cu portocale care aromatizau toată casa iar mâinile noastre deveneau portocalii şi crăpau de la sucul astringent al citricelor. Când nimeni nu ne vedea, ştergeam cu câte un deget un pic de cremă de pe tort, furam câte o prăjitură, miroseam sarmalele şi ne rugam în gând să fim iertaţi şi ne gândeam că nu suntem noi atât de păcătoşi încât să fim pedepsiţi pentru o lingură de crema că doar eram copii şi numai oamenii mari aveau păcate.
În Ajun de Crăciun, împodobeam bradul şi eram atât de fericiţi cu fiecare glob aşezat frumos pe crengi, cu fiecare bomboană şi podoabă prinse în pom că seara nici nu ne lua somnul de emoţii. Mirosea puternic a brad, verdele acela puternic şi luminiţele care se aprindeau şi se stingeau îl chemau parcă pe Moş Crăciun care în ciuda vremurilor grele, a fost mereu bun cu noi. Anul acesta o să facem iar brad pentru A. şi sper să-i oferim bucurii la fel de mari că ale noastre când vremurile nu erau atinse de criză, când oamenii erau mai apropiaţi unii de alţii, de familie, de casă, nu de televizor sau de internet, de Facebook sau de messenger, când visele copiilor se îndeplineau, când iarna avea miros de portocale, nu de prăjituri din Carrefour.
Iernile voastre ce miros aveau?
Later edit : acesta este un text mai vechi, tocmai din 2012.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu